Articole

Programul Sănătate lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacienți critici (politraumă)”

3 decembrie 2024

logo articol musat partners

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacienți critici (politraumă)” din cadrul Priorității 3 „Creșterea eficacității și rezilienței sistemului medical în domenii critice, de importanță strategică cu impact transversal asupra serviciilor medicale și asupra stării de sănătate”, Fond FEDR, Obiectivul specific RSO4.5, Acțiunea C.

Pentru acest apel de proiecte, solicitanți eligibili sunt:
a)unităţi sanitare publice de urgență;
b)unitățile administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. pp) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a);
c)subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului București sau alte subdiviziuni ale municipiilor ale căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege, definite conform prevederilor art. 5 lit. mm) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a);
d)unitățile administrativ-teritoriale, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. pp) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului;
e)subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor – sectoarele municipiului București sau alte subdiviziuni ale municipiilor ale căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege, definite conform prevederilor art. 5 lit. mm) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului;
f)Primăria Municipiului București, inclusiv prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care are în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a);
g)Ministerul Sănătății, alte autorități și instituții publice centrale care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a).

Parteneri eligibili pot fi toate entitățile prevăzute în categoria de solicitanți eligibili, la care se adaugă și parteneriatele între respectivele entități.

În contextul prezentului apel sunt vizate investiții de tipul extindere/ modernizare/ reabilitare și dotare (dacă este cazul) în unități sanitare care tratează pacient critic cu politraumă.

Alocarea totală pentru apelul de proiecte este de 26.740.971,00 euro, din care 50,77% contribuție UE și 49,23% contribuție națională.

Ghidul Solicitantului este disponibil la: https://mfe.gov.ro/ghiduri-ms/interventii-dedicate-pacientului-critic-politrauma-inclusiv-structuri-suport/

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.politrauma.p3@mfe.gov.ro până la data de 24.12.2024, data încheierii procesului de consultare publică.

Sursa aici

The post Programul Sănătate lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în infrastructura publică a unităților sanitare care tratează pacienți critici (politraumă)” appeared first on Oportunități de finanțare UE.