Articole
PEO publică un corrigendum la Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate – ITI Moții, Țara de Piatră”
23 iulie 2026
23 iulie 2026
AM PR SE a publicat Instrucțiunea nr. 16 din 20.07.2026 privind procesul de verificare a condiției privind păstrarea numărului mediu de salariați cel puțin la nivelul celui înregistrat in exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, pentru proiectele aflate in proces de contractare/ pentru care se va demara procesul contractarea
Pentru apelul apelul PRSE/1.6/A.2/1/2025, Acțiunea 1.6 Stimularea activităților inovatoare și creșterea competitivității IMM-urilor, Operațiunea A.2 Creșterea competitivității IMM-urilor, AM PR SE va considera îndeplinită condiția referitoare la păstrarea numărului mediu de salariați, cel puțin la nivelul celui înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, în cadrul etapei de contractare, prin verificareaː
sau
Abordarea mai sus descrisă la punctul b) nu vizează analiza încadrării întreprinderii în categoria IMM-urilor, aceasta realizându-se conform prevederilor legale.
Instrucțiunea AM PR SE nr. 16/ 20.07.2026 poate fi consultată accesând linkul de mai jos:
Instructiunea AMPRSE nr. 16 din 20.07.2026
The post PR SE a publicat Instrucțiunea nr. 16 din 20.07.2026 privind procesul de verificare a condiției privind păstrarea numărului mediu de salariați cel puțin la nivelul celui înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare, pentru proiectele aflate in proces de contractare/ pentru care se va demara procesul contractarea appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva