Articole
PNRR: A fost actualizat Ghidul specific – apelul 2 „PIIEC ME/CT – participanți indirecți”
5 decembrie 2025
17 iunie 2025
Având în vedere complexitatea proiectelor aferente apelului de proiecte 132.B.1, în completare cu termenele indicate în care beneficiarii răspund la solicitările de clarificări, gradul mare de încărcare în cadrul DESCP privind evaluarea și contractarea proiectelor finanțate prin PR NV 2021-2027, respectiv faptul că au fost lansate 48 apeluri, au fost depuse spre evaluare 1885 de proiecte, au fost evaluate 1127 de proiecte, au fost contractate 292 de proiecte, este necesară prelungirea cu 180 de zile a termenului de contractare, în conformitate cu prevederile OUG 23/2023, pentru apelul de proiecte PRNV/2023/132.B.1/1 – Sprijinirea dezvoltării incubatoarelor de afaceri.
Precizăm că, până în prezent, în cadrul apelului de proiecte PRNV/2023/132.B.1/1, au fost admise ETF 4 proiecte și un proiecte se află în procesul de soluționare a contestației.
Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 propune intervenții pentru dezvoltarea capacității de cercetare, dezvoltare, inovare și digitalizare, creșterea performanței energetice a fondului existent de clădiri publice și rezidențiale, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională, precum și acțiuni de valorificare a potențialului cultural, turistic și balnear.
În cadrul exercițiului financiar 2021-2027, pot obține finanțări autorități și instituții publice, mediul de afaceri, mediul academic și de cercetare și ONG-urile.
Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro.
Mai multe informații despre Programul Regional Nord-Vest pentru 2021-2027 sunt disponibile aici, iar programul poate fi consultat aici.
The post PR Nord-Vest – Prelungirea perioadei de contractare pentru apelul de proiecte 132.B.1 appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva