Articole
Ce cheltuieli poți deduce ca firmă și ce nu este deductibil
24 iunie 2026
16 martie 2026
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că a obținut o finanțare de 317 milioane de euro în cadrul primei sesiuni din 2026 a Fondului pentru Modernizare (FM), prima tranșă aprobată pentru implementarea proiectelor fiind în valoare de 150 milioane de euro.
Noile investiții consolidează portofoliul de proiecte al MTI finanțate prin FM și reprezintă un pas important în procesul de modernizare și decarbonizare a sistemului de transport din România, prin proiecte strategice în transportul feroviar și mobilitatea rutieră cu emisii zero.
Prin această finanțare vor fi implementate următoarele măsuri:
Un element esențial al acestei finanțări este faptul că România a obținut pentru prima dată finanțarea integrală a materialului rulant, inclusiv a TVA-ului aferent, ceea ce permite accelerarea implementării investițiilor fără presiune suplimentară asupra bugetului de stat.
Proiectele finanțate contribuie direct la obiectivele europene de reducere a emisiilor de carbon, respectiv la transformarea sistemului de transport din România într-unul mai modern, mai eficient energetic și mai prietenos cu mediul.
MTI continuă să valorifice instrumentele financiare europene pentru a accelera investițiile strategice și pentru a oferi cetățenilor un transport mai sigur, mai rapid și mai curat.
În ceea ce privește Schema de ajutor de stat privind promovarea producției de materii prime, materiale și produse necesare susținerii implementării proiectelor de infrastructură de transport – „PRO INFRA”, MTI informează că aceasta va intra într-un proces de revizuire. Decizia vine în urma solicitărilor de clarificare primite din partea mediului economic, precum și a discuțiilor purtate cu Banca Europeană de Investiții, care au evidențiat necesitatea ajustării anumitor prevederi pentru a răspunde mai bine realităților din piață și să faciliteze dezvoltarea capacităților de producție necesare realizării proiectelor majore de infrastructură de transport.
În acest context, Schema de ajutor de stat „PRO INFRA” va fi supusă unei noi consultări publice și, după caz, unei dezbateri cu actorii relevanți din piață, în vederea adaptării cadrului de implementare.
Procesul de revizuire va avea în vedere:
Obiectivul este ca schema „PRO INFRA” să devină mai accesibilă și mai atractivă pentru mediul economic, sprijinind dezvoltarea capacităților de producție necesare implementării marilor proiecte de infrastructură din România.
MTI rămâne angajat în valorificarea oportunităților de finanțare europeană pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și pentru susținerea tranziției către o mobilitate sustenabilă și competitivă.
Pentru cele mai recente informații privind FM, vă invităm să urmăriți comunicările oficiale ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (www.mt.ro) și secțiunile dedicate din pagina http://fonduri.mt.ro/.
Sursa aici
The post Portofoliul MTI prin Fondul pentru Modernizare crește cu 317 milioane de euro în prima sesiune din 2026 appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva