Articole
Achiziția de animale – propunerea României susținută la nivel european în noul pachet de simplificare a Politicii Agricole Comune
13 noiembrie 2025
14 octombrie 2025
Până la această dată, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia, au fost semnate peste 700 de contracte, însumând o valoare totală de peste 1,6 miliarde de euro.
Acest progres semnificativ reflectă angajamentul susținut al echipei Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia față de dezvoltarea regională durabilă și ritmul accelerat al implementării proiectelor de către beneficiarii de finanțare.
„În calitate de autoritate care coordonează și implementează Programul Regional, continuăm să lucrăm alături de beneficiari pentru a transforma oportunitățile de finanțare în proiecte concrete, cu impact pe termen lung asupra comunităților locale. Fiecare contract semnat înseamnă o investiție reală în infrastructură, educație, sănătate sau mediul de afaceri, cu impact direct asupra calității vieții oamenilor din regiune”, a declarant Ștefan-Cătălin Catană, director general interimar al ADR Sud-Vest Oltenia.
Prin gestionarea responsabilă a Programului Regional Sud-Vest Oltenia și prin colaborarea strânsă cu beneficiarii, fondurile europene contribuie direct la modernizarea și creșterea competitivității regiunii.
Sursa aici
The post Peste 700 de contracte semnate în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva