Articole
PEO publică un corrigendum la Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate – ITI Moții, Țara de Piatră”
23 iulie 2026
26 septembrie 2024
Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare 2021-2027, din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, publică Ghidul privind monitorizarea indicatorilor de program și Fișele indicatorilor comuni și specifici. Ghidul, instrument de referință pentru beneficiarii PEO, furnizează informații care sprijină beneficiarii în îndeplinirea obligațiilor pe care le au cu privire la monitorizarea si raportarea indicatorilor de program la nivelul fiecărui proiect. De asemenea, explică regulile și procedurile de bază pentru colectarea și validarea indicatorilor.
The post PEO publică Ghidul privind monitorizarea indicatorilor de program și Fișele indicatorilor comuni și specifici appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva