Articole
Programul Sănătate publică Ghidul Solicitantului – „Investiții în infrastructura cabinetelor medicilor de familie localizate în cele 4 ITI”
1 iunie 2026
6 iunie 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 1.5 Sprijinirea companiilor prin intermediul infrastructurilor suport de afaceri – parcuri industriale.
Apelul vizează finanțarea infrastructurii de sprijinire a afacerilor, respectiv infrastructura de parcuri industriale în Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea). Referitor la titlul de parc industrial, acesta poate fi deținut la data depunerii cererii de finanțare sau va fi obținut până la finalizarea implementării proiectului.
Alocarea apelului de proiecte PRSE/1.5/A/1/2025 este 41.173.340 euro, din care 34.997.339 euro FEDR și 6.176.001 euro Bugetul de Stat.
Valoarea finanţării nerambursabile solicitate (ajutor de stat + ajutor de minimis) pentru un proiect este de minimum 500.000 euro şi maximum 6.000.000 euro.
Solicitanții eligibili pot fi (cu respectarea prevederilor Legii 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările și completările ulterioare):
A. Fondatori ai parcului industrial, individual sau în parteneriat, respectiv:
B. Administratorul parcului industrial.
Activitățile eligibile în cadrul Schemei prin ajutor de stat regional sunt:
Activitățile eligibile în cadrul Schemei prin ajutor de minimis sunt:
Ghidul Solicitantului, publicat spre consultare publică, prezinta condițiile de accesare a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și lista cheltuielilor eligibile se regăsește:
Ghidul solicitantului Actiunea 1.5, Parcuri Ind, lansat in consultare 05 iunie 2025
Perioada de consultare publică este de 30 zile lucrătoare de la data publicării pe site-ul ADR SE, din 05.06.2025 și până în data de 05.07.2025 (ora 24.00).
Vă invitam să parcurgeți cu atenție Ghidul Solicitantului și să ne transmiteți observațiile și propunerile dumneavoastră la adresa de e-mail: consultare.prse@adrse.ro.
Sursa: aici.
The post Consultare publică – Acțiunea 1.5 Sprijinirea companiilor prin intermediul infrastructurilor suport de afaceri – parcuri industriale – ajutor de stat + ajutor de minimis appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva