9 septembrie 2026
Pentru mulți antreprenori, ideea că ANAF ar putea executa contul personal, nu doar contul firmei, pentru datorii fiscale ale societății sună ca un scenariu extrem. În realitate, mecanismul răspunderii solidare a administratorilor există de ani buni în Codul de procedură fiscală, iar o procedură actualizată, aflată acum în dezbatere publică (cu termen de consultare 14 septembrie 2026), vine să clarifice exact în ce condiții ANAF poate trece de la firmă la persoana fizică din spatele ei.
Vestea bună pentru administratorii corecți: simpla funcție de administrator nu este suficientă pentru ca Fiscul să vină după conturile personale. Vestea care merită atenție: condițiile în care se poate întâmpla acest lucru sunt mai largi decât cred majoritatea oamenilor de afaceri, iar o evidență contabilă neclară poate transforma o situație gestionabilă într-o problemă personală.
Baza legală se găsește la articolul 25 din Codul de procedură fiscală, care reglementează răspunderea solidară a unor persoane pentru obligațiile fiscale neplătite de o societate. Practic, atunci când firma nu își poate achita datoriile către bugetul de stat, iar ANAF identifică persoane care au contribuit, prin acțiuni sau inacțiuni, la această situație, răspunderea pentru debit poate fi extinsă asupra lor, ca persoane fizice.
Proiectul aflat acum în consultare publică nu schimbă fondul acestei reguli, dar aduce un lucru important: trece de la o analiză formală, bazată strict pe funcția deținută, la o examinare individualizată, care cere dovezi concrete de conduită culpabilă.
Legea nu vizează administratorii „în general”, ci persoane pentru care se pot documenta fapte specifice. Printre situațiile prevăzute se numără: administratori, asociați sau acționari care au provocat insolvența firmei prin ascunderea sau înstrăinarea activelor; administratori care aveau obligația legală de a cere deschiderea procedurii de insolvență și nu au făcut-o la timp; persoane care au ascuns cu intenție obligații fiscale sau nu le-au declarat corect; persoane care au obținut rambursări sau restituiri necuvenite de la bugetul de stat; și cei care au permis, în cunoștință de cauză, acumularea de datorii de către o firmă aflată deja în incapacitate de plată.
Elementul comun al majorității acestor situații este reaua-credință. ANAF nu poate stabili răspunderea doar pe baza faptului că o persoană a fost, la un moment dat, administrator — trebuie să demonstreze acțiuni sau inacțiuni concrete, legate direct de neplata obligațiilor fiscale sau de apariția insolvenței.
Procedura pune sarcina probei, în mare parte, pe inspectorii fiscali. Înainte de a emite orice decizie de atragere a răspunderii, ANAF trebuie să stabilească fapta concretă imputată persoanei respective, perioada în care aceasta a deținut funcția sau calitatea relevantă, legătura dintre conduita sa și acumularea datoriei, dovezile de rea-credință (atunci când legea o cere), valoarea obligațiilor fiscale implicate și documentele care susțin toate aceste concluzii.
Un aspect procedural esențial, cu rol de protecție pentru contribuabil: ANAF are obligația de a audia persoana vizată înainte de a emite decizia. În cadrul acestei audieri, persoana are dreptul să consulte documentele din dosar, să depună documente și explicații proprii, să contste constatările inspectorilor și să demonstreze, dacă este cazul, că nu a avut atribuțiile care i se imputa, având la dispoziție un termen de cinci zile lucrătoare pentru un răspuns scris după audiere. O decizie emisă fără această audiere este, în principiu, lovită de nulitate.
Dacă ANAF stabilește că condițiile răspunderii sunt întrunite, emite un act administrativ fiscal distinct pentru fiecare persoană vizată, care trebuie să indice persoana responsabilă, debitorul principal (firma), natura și cuantumul datoriei, motivele concrete ale atragerii răspunderii, temeiul legal și termenul de plată. După expirarea acestui termen, actul devine executoriu, iar ANAF poate trece la executarea silică a bunurilor personale: poprirea conturilor bancare, poprirea veniturilor sau executarea altor bunuri, după procedura obișnuită de executare fiscală.
Persoana vizată poate contesta decizia în termen de 45 de zile de la comunicare. Pentru o contestație solidă, contează foarte mult documentația: fișa postului și atribuțiile reale avute, perioada exactă în care persoana a deținut funcția, deciziile luate de ceilalți asociați sau administratori și orice document care poate demonstra traseul activelor firmei. Simpla existență a unor datorii sau a unei insolvențe nu este, prin ea însăși, dovadă de rea-credință — ANAF trebuie să individualizeze conduita și să explice legătura concretă dintre fapta reținută și prejudiciul fiscal.
Chiar dacă forma finală a procedurii nu este încă adoptată, administratorii și asociații au tot interesul să își pună ordine în evidențe înainte ca o eventuală verificare să aibă loc. O contabilitate organizată, cu documente care arată clar deciziile luate, datele de intrare și de ieșire din funcție și motivele operațiunilor derulate, este prima linie de apărare într-o astfel de situație. La fel de importantă este o strategie de consultanță fiscală care să identifice din timp riscurile de neconformare, înainte ca acestea să se transforme în datorii acumulate și, eventual, în răspundere personală.
Concluzia practică este simplă: răspunderea administratorului nu este automată, dar nici teoretică. Ea depinde de fapte, de documente și de modul în care firma își gestionează, zi de zi, relația cu obligațiile fiscale. Echipa Mușat Partners vă poate ajuta să evaluați expunerea firmei și a administratorilor săi la acest tip de risc, printr-o analiză adaptată situației dumneavoastră — de la evidența contabilă curentă, până la gama completă de servicii pe care le oferim firmelor care vor să rămână, din start, în siguranță din punct de vedere fiscal.
Categorii
Arhiva
