Autoritatea de Management Afaceri Interne, Direcția Fonduri Externe Nerambursabile din Ministerul Afacerilor Interne, lansează apelul de proiecte, în cadrul Programului National 2021-2027 Managementul Frontierelor și Vize:
BV15B Îmbunătățirea cooperării interinstituționale la nivel național, european și cu țări terțe și activități de formare, studii, schimb de bune practici și de expertiză, în domeniul managementului integrat al frontierelor
Bugetul disponibil alocat apelului (FEN) este de 2.530.000 de lei.
Termenul limită de transmitere a cererilor de finanțare este 30 Septembrie 2027, ora 16:00.
Reguli și instrucțiuni generale privind accesarea finanțării nerambursabile sunt stabilite prin Ghidul general. Contextul lansării prezentului apelul de proiecte, obiectivul, intervențiile și acțiunile eligibile, indicatori, grupul țintă vizat, bugetul disponibil și ratele de cofinanțare, beneficiarii eligibili, criteriile de evaluare, și alte reguli specifice prezentului apelului sunt stabilite prin Ghidul specific, anexat la prezentul anunț de lansare.
Cererile de finanțare se pot depune (transmite) exclusiv online prin completarea și transmiterea formularului online disponibil în aplicație ROFED.
Reguli și precizări privind comunicarea electronică sunt stabilite prin Ghidul general și pe pagina Comunicare electronică.
Persoanele interesate pot solicita precizări/clarificări pe email la adresele menționate în Ghidul specific.
Răspunsurile la clarificări, alte precizări și eventualele versiuni revizuite ale ghidului specific vor fi publicate în cadrul prezentului anunț de lansare al apelului.
Ghidul specific aferent apelului v1.0:
Ghid-specific-BV15B-v1.0
Anexa_2_Grila_evaluare_admisibilitate_calitate_ponderi_apelBV15B
Anexa-1-Cerere-de-finantare-MODEL-CADRU-v2.2-instructiuni
Sursa aici
The post BV15B Îmbunătățirea cooperării interinstituționale și activități de formare – Lansare apel de proiecte appeared first on Oportunități de finanțare UE.