Articole

ADR Sud-Vest Oltenia lansează apelul – „Sprijin pentru conservarea, îmbunătățirea sau extinderea infrastructurii verzi-albastre – apelul nr. 3 dedicat MRJ Slatina”

28 ianuarie 2026

logo articol musat partners

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional (PR) Sud-Vest Oltenia 2021–2027, lansează apelul necompetitiv de proiecte „Sprijin pentru conservarea, îmbunătățirea sau extinderea infrastructurii verzi-albastre – apelul nr.3 dedicat MRJ Slatina”, în cadrul Priorității 3 – Eficiență energetică și infrastructura verde.

Alocarea financiară pentru acest apel de proiecte este de 4.569.877 euro, din care 3.884.395 euro din FEDR și 685.482 euro reprezintă contribuție națională, de la bugetul de stat și bugetul local.

Cererile de finanțare se vor depune prin aplicația electronică MySMIS2021/SMIS2021+, în perioada 23 februarie 2026, ora 12:00 – 31 martie 2026, ora 12:00.

Activități eligibile în cadrul apelului de proiecte:

Activități principale:

modernizarea/extinderea spațiilor verzi existente, crearea de spații verzi prin reconversia și/sau reutilizarea spațiilor și terenurilor abandonate, degradate, a altor terenuri urbane și transformarea lor în zone verzi, inclusiv crearea/extinderea coridoarelor verzi la nivelul zonelor urbane;
acțiuni primare întreprinse pentru îmbunătățirea și creșterea infrastructurii verzi (lucrări de împădurire, înierbare etc.);
amenajarea infrastructurii albastre: zone umede (mlaștini), lacuri, protecția lacurilor și cursurilor de apă (zona de maluri și zona de deasupra malurilor) doar în cadrul unor proiecte care includ o componentă de infrastructură verde;
realizarea/modernizarea/extinderea de sisteme de irigații pentru infrastructura verde-albastră ce face obiectul investiției.
Activități auxiliare:

-lucrări verzi ce constau în acoperișuri verzi, pereți verzi pentru clădirile aflate în proprietatea solicitantului de finanțare și care sunt integrate la nivel teritorial cu investițiile care se încadrează în activitățile principale menționate mai sus;
-crearea/înlocuirea/extinderea de utilități publice care deservesc infrastructura verde-albastră ce face obiectul investiției;
-realizarea/modernizarea sistemelor de iluminat inteligent și a sistemelor de supraveghere video pentru infrastructura verde-albastră ce face obiectul investiției;
-activități de demolare a clădirilor aflate într-o stare avansată de degradare (care nu aparțin patrimoniului cultural) și care sunt situate pe terenurile supuse intervențiilor;
-intervenții necesare pentru asigurarea funcționalității investiției: alei, foișoare, grupuri sanitare, piste pentru biciclete, pontoane, trotuare, mobilier urban confecționat din materiale ecologice/prietenoase cu mediul, crearea de facilități pentru recreere pe terenurile amenajate (instalare de hotspot-uri, Wi-Fi, zone special amenajate pentru sport, locuri de joacă pentru copii);
-activități de conștientizare/cooperare în domeniul protecției și conservării naturii, biodiversității și infrastructurilor verzi, relevante pentru proiect.
Detalii complete privind condițiile de eligibilitate și activitățile finanțabile sunt disponibile în Ghidul solicitantului.

 

Sursa aici și aici

The post ADR Sud-Vest Oltenia lansează apelul – „Sprijin pentru conservarea, îmbunătățirea sau extinderea infrastructurii verzi-albastre – apelul nr. 3 dedicat MRJ Slatina” appeared first on Oportunități de finanțare UE.