Articole

ADR Sud Est lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 2.2 – Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic, apel pentru localitățile din mediul rural

26 august 2026

logo articol musat partners

Ghid de finanțare în consultare publică privind investiții care vizează consolidarea clădirilor publice din mediul rural

Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Est (PR SE) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 2.2 Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic, apel pentru localitățile din mediul rural.

Zona geografică vizată de apelul de proiecte este zona rurală din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est (mai puțin arealul ITI Delta Dunării).

Valoarea totală a apelului este de 10 milioane euro și se asigură din alocarea Programului și din creditele de angajament aprobate de Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile OUG 133/2021 – art. 15, alin. 1, lit. b.

Solicitanții de finanțare sunt Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT comună), definite conform OUG nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Sunt eligibile următoarele tipuri de intervenții:

  • evaluarea structurală a clădirii pentru a determina nivelul său de vulnerabilitate seismică;
  • elaborarea documentației tehnice având în vedere atât consolidarea seismică, cât și eficientizarea energetică, audit energetic ex-ante/post intervenție;
  • consolidare structurală, conform expertizelor tehnice și ținând cont de viabilitatea economică a soluțiilor propuse.

În cadrul aceluiași proiect (pentru care activitatea principală vizează consolidarea clădirilor) se vor putea finanța și lucrări auxiliare auxiliare în maxim 30% (A+B) din valoarea eligibilă a cheltuielilor aferente cap.1, cap.2, cap.4 (punctele 4.1 – 4.6) și cap. 5 (punctul 5.1.1) din bugetul cererii de finanțare, detaliat astfel:

A. Maxim 20% pentru lucrări de creștere a eficienței energetice a clădirii (măsuri obligatorii incluse în proiect), având în vedere importanta acestora pentru respectarea principiului DNSH.

B. Minim 10% pentru alte activități auxiliare care contribuie la realizarea obiectivelor proiectului și/sau care includ lucrări de intervenție aferente investiției de bază, cum ar de exemplu, asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, securității  la incendiu,  igienă,  sănătate  și mediu  înconjurător,  siguranță  și accesibilitate  în exploatare,   protecție   împotriva   zgomotului,   utilizare   sustenabilă   a  resurselor   naturale, protecție împotriva radiațiilor cu radon.

Proiectele se vor evalua în conformitate cu următoarele criterii de selecție: clasa de importanță seismică a clădirii, regimul de ocupare, suprafața totală desfășurată, complementaritatea cu alte proiecte aflate în implementare, eficiența costurilor, gradul de sărăcie/marginalizare al comunității rurale vizate și zona seismică în care se situează investiția (valoarea a(g)), precum și gradul de maturitate al proiectului.

Ghidul Solicitantului, care conține condițiile de eligibilitate, criteriile de evaluare și selecție, precum și categoriile de cheltuieli eligibile, este disponibil pe site-ul https://regiosudest.ro/. Perioada de consultare publică se desfășoară în intervalul 25 august 2026 – 14 septembrie 2026, ora 24:00.

Toate persoanele și organizațiile interesate sunt invitate să transmită observații și propuneri la adresa de e-mail: consultare.prse@adrse.ro.

Ghidul Solicitantului publicat spre consultare publică, prezintă condițiile de accesare  a fondurilor, criteriile de evaluare și selecție și poate fi accesat la adresa:

Ghid 2.2 Consolidare Clădiri publice din mediul rural 24.08.2026

The post ADR Sud Est lansează în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru Acțiunea 2.2 – Consolidarea clădirilor aflate în risc seismic, apel pentru localitățile din mediul rural appeared first on Oportunități de finanțare UE.