Articole

A fost actualizat Ghidul general aferent Programelor Naționale 2021-2027 Afaceri Interne

14 noiembrie 2024

logo articol musat partners

Ghidul general aferent Programelor Naționale 2021-2027 Afaceri Interne a fost revizuit de Autoritatea de management Afaceri Interne. Versiunea 2.1 a fost aprobată și publicată pe pagina dedicată.

Ghidul general cuprinde reguli generale și precizări privind accesarea finanțărilor europene dedicate Afacerilor Interne, cerințe și condiții generale contractuale privind implementarea proiectelor aprobate pentru finanțare din Programele naționale Afaceri Interne, respectiv în cadrul următoarelor programe de finanțare:
• Programul național 2021-2027 Azil, migrație și integrare 2021RO65AMPR001
• Programul național 2021-2027 Managementul frontierelor și vize 2021RO65BVPR001
• Programul național 2021-2027 Securitate internă 2021RO65ISPR001.

Versiune revizuită aprobată prin Instrucțiunea AM nr. 13 care cuprinde următoarele modificări:

  • clarificare pct. B5.3 privind transmiterea contestațiilor exclusiv prin ROFED;
  • completare/clarificare pct. B8 Recomandări importante pentru aplicanți;
  • completarea sect. C2 Condițiile generale privind implementarea proiectelor cu finanțare din Programele Naționale 2021-2027 Afaceri Interne
    • clarificarea/completarea art. 10 alin (1) (2) (7) și art. 11 (5) privind utilizarea ROFED REP registrul de evidența proiect;
    • completarea art. 19 Modificări la contractul/decizia de finanțare cu alin. (9) (10) și (11), au fost precizate situațiile în care se pot solicita/aproba suplimentări ale valorii cererii de finanțare și prelungirea perioadei de implementare, precum și modificările care nu trebuie notificate sau modificările care nu vor fi acceptate;
  • completare Anexei 2 Ghid de eligibilitate:
    • cu pct. 9 precizările aferente art. 3, referitoare la echipamentele / sistemele TIC multiscop;
    • cu pct. 14-17 precizări aferente art. 19, referitoarea la anexa D1 (conform răspuns AM la clarificări solicitate);
  • revizuirea/completarea Anexei nr. 3 Ghidul de comunicare și vizibilitate,
    • revizuirea pct. A16, modificarea termenelor și obligațiilor de comunicare către AM-OI;
    • completarea secț. C, cu pct. 8 și 9, clarificarea unor aspecte privind amplasarea elementelor fizice vizuale și locația proiectului (conform răspuns AM la clarificări solicitate);

Ghidul general este structurat astfel:
• Partea A – Preambul, aspecte generale
• Partea B – Reguli și instrucțiuni generale pentru accesarea finanțării
• Partea C – Reguli și condiții generale privind implementarea proiectelor
• Anexa 1 Cererea de finanțare – model-cadru
• Anexa 2 Ghid de eligibilitate
• Anexa 3 Ghid de comunicare și vizibilitate
• Anexa 4 Contract/decizie de finanțare – model
• Anexa 5 Pista de audit
• Anexa 6 Raport de progres al proiectului – model
• Anexa 7 Cererea de plată – model
• Anexa 8 Notificare de modificare contract/decizie de finanțare – model.

 

Sursa aici.

The post A fost actualizat Ghidul general aferent Programelor Naționale 2021-2027 Afaceri Interne appeared first on Oportunități de finanțare UE.