Articole

PR Vest publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. PRV/7.1.B/2 aferent Intervenției Regionale 7.1.B New European Bauhaus – Apel 2 aferent Pactelor de integritate

27 noiembrie 2024

logo articol musat partners

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, vă informează că astăzi, 26.11.2024 a aprobat și publicat Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. PRV/7.1.B/2 aferent Intervenției Regionale 7.1.B New European Bauhaus – Apel 2 aferent Pactelor de integritate în cadrul PR Vest.

În cadrul Intervenției Regionale 7.1B – Apel 2, solicitanții eligibili sunt:

• Organizațiile nonguvernamentale (ONG) și/sau alte ONG-uri fără scop patrimonial, înființate prin alte legi speciale cu sediul în România și locația de implementare în Regiunea Vest, înființate cel târziu la data de 31.12.2021.
• Parteneriate între ONG și/sau alte organizații Non-Guvernamentale fără scop patromonial, înființate prin alte legi speciale.

Atenție – Nu sunt eligibile: organizații afiliate politic, întreprinderile, organizații media și organizații care desfășoară activitate economică pentru profit.

Apelul beneficiază de un buget în valoare totală de 200.000 euro.

Obiectivul IR 7.1.B New European Bauhaus – Apel 2 aferent Pactelor de integritate, este crearea unui climat de încredere reciprocă și de bună colaborare între beneficiarii finanțării NEB și societatea civilă, în vederea promovării comportamentelor etice, a transparenței și integrității pe toată durata procedurilor de atribuire și implementare a contractelor din cadrul proiectelor spijinite în cadrul Intervenției Regionale 7.1.B New European Bauhaus – Proiecte pilot.

În cadrul apelului de proiecte vor fi sprijinite proiecte care vizează activități necesare implementării Pactului de Integritate și care cuprind:
• Evaluarea procedurilor de atribuire a contractelor Autorității Contractante în cadrul proiectului selectat și evaluarea respectării principiilor: integritate, responsabilitate, nediscriminare, transparență și tratament egal în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor, precum și în timpul executării acestora.
• Monitorizarea procedurilor de achiziții și monitorizarea implementării contractelor semnate în urma derulării acestora pentru toate contractele atribuite de Autoritatea Contractantă, în cadrul proiectului.
• Realizarea rapoartelor de monitorizare și a listelor de verificare aferente Pactului de Integritate.
• Activități administrative dedicate participării la sedințele de lucru ale Autorității Contractante și de monitorizare a executării activităților ce țin de implementarea contractului atribuit de Autoritatea Contractantă.

Valoarea minimă a proiectului este de 30.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 200.000 euro. Procentul contribuției proprii a solicitantului la finanțarea investiției este de 0%.

Perioada de depunere a proiectelor va începe la data de 15.01.2025, ora 12:00:00 și se va încheia la data de 15.04.2025, ora 12:00:00.
Versiunea aprobată a Ghidului solicitantului de finanțare, inclusiv anexele la acesta pot fi accesate aici.

Pentru informații suplimentare, nu ezitați să contactați Biroul de HelpDesk din cadrul ADR Vest: telefon/ fax: 0256-491.923, e-mail: helpdesk@adrvest.ro.
Vă reamintim că toate informațiile legate de Programul Regional Vest 2021-2027 sunt disponibile pe site-ul web al programului, www.vest.ro, iar noutăți în timp real regăsiți și pe pagina de Facebook a programului.

 

Sursa: aici și aici.

The post PR Vest publică Ghidul solicitantului de finanțare pentru apelul de proiecte nr. PRV/7.1.B/2 aferent Intervenției Regionale 7.1.B New European Bauhaus – Apel 2 aferent Pactelor de integritate appeared first on Oportunități de finanțare UE.

Articole din aceeasi categorie