Articole
ERATĂ – CORRIGENDUM nr. 5 pentru Ghidul Solicitantului 132.A.2 – Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul parcurilor de specializare inteligentă
26 iunie 2025
28 noiembrie 2024
Autoritatea de Management pentru Programul Educație și Ocupare publică Ghidul Solicitantului „Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale”, apeluri de tip competitiv finanțate din Prioritate: 6. Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație, Obiectiv specific: ESO4.6. Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități (FSE+), Tip de acțiune: 6.f.3 Îmbunătățirea accesului și a participării la educație a copiilor cu dizabilități și/sau CES, inclusiv la activități sportive și culturale adaptate, prin dezvoltarea unor resurse suport.
Sistemul informatic MySMIS2021 se deschide în data de 29.11.2024, ora 16.00, până în data de 31.01.2025, ora 16.00.
The post PEO publică Ghidul Solicitantului ,,Incluziunea copiilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale” appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva