Articole
ERATĂ – CORRIGENDUM nr. 5 pentru Ghidul Solicitantului 132.A.2 – Sprijinirea dezvoltării unor investiții inițiale ale unor IMM-uri în cadrul parcurilor de specializare inteligentă
26 iunie 2025
5 martie 2025
Administrația Fondului Cultural Național a lansat Apelul pentru proiecte culturale – Sesiunea II/2025.
Beneficiari eligibili:
Persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale sau persoane juridice de drept public ori privat, cu sediul în România sau cu sediul în străinătate, înfiinţată în condiţiile legii române ori ale ţării de origine, după caz;
Bugetul proiectului:
Finanțare nerambursabilă AFCN (maximum 90% din valoarea proiectului). (Valoarea completată în acest câmp nu trebuie să depășească plafonul). – Co-finanțarea solicitantului (minimum 10% din valoarea proiectului, asigurată fie din surse proprii, fie din alte surse) Totalul general și coloana % din valoarea totală sunt calculate automat de aplicație. Dacă procentul de co-finanțare nu reprezintă cel puțin din 10% din bugetul total, aplicația nu permite salvarea informațiilor în secțiune.
Bugetul se complează în aplicație prin introducerea individuală a cheltuielilor. Toate costurile trebuie detaliate pe linii / sublinii de buget. Se va specifica, pentru fiecare articol de cost, cantitatea şi unitatea de măsură, acolo unde este cazul. La întocmirea bugetului, capitolele şi liniile standard (subcapitolele) din cadrul acestora rămân neschimbate. Pentru detalierea costurilor care vor fi incluse într-o linie bugetară, se vor introduce sublinii cu denumirea specifică a cheltuielii. Toate cheltuielile trebuie să fie exprimate în lei, cu două zecimale.
Cheltuieli:
Cheltuieli directe
Drepturi de autor, inclusiv impozitul pe venit aferent
Cheltuieli cu personalul, inclusiv contribuțiile sociale obligatorii și impozitul pe venit aferente salariilor și contribuția asiguratorie pentru muncă (cel mult 20% din valoarea finanţării), cu excepţia cheltuielilor salariale ale persoanelor juridice de drept public beneficiare; La acest capitol de cheltuieli sunt eligibile doar contracte individuale de muncă.
Cheltuieli pentru cazare, masă, transport, din care:
cazare pentru personal, participanți, invitați sau beneficiari (conform baremurilor prevăzute de lege) inclusiv taxele aferente cazării (ex. taxe de oraș etc.)
masă pentru personal, participanți, invitați sau beneficiari (conform baremurilor prevăzute de lege)
transport local și/sau internațional pentru personal, participanți, invitați sau beneficiari (conform baremurilor prevăzute de lege) inclusiv taxele aferente transportului (de ex. taxe de drum/autostradă, taxe de pod, taxe de aeroport etc.)
Cheltuieli specifice, din care:
cheltuieli cu servicii executate de terți;
închirieri de spații pentru desfășurarea activităților culturale, echipamente, aparatură, mijloace de transport bunuri;
acțiuni promoționale, comunicare și promovare;
cheltuieli pentru realizare de tipărituri;
alte cheltuieli cu servicii executate de terți (include dar nu se limitează la închiriere decoruri, costume, standuri, simeze, vitrine, etc.);
cheltuieli de protocol;
cheltuieli pentru consultanță de specialitate;
cheltuieli pentru organizare de evenimente;
cheltuieli pentru prestări servicii fără caracter de continuitate
Cheltuieli materiale directe și mijloace fixe, din care:
cheltuieli materiale directe, inclusiv, dar fără a se limita: cheltuieli cu materiale consumabile, materiale auxiliare, materiale de natura obiectelor de inventar
cheltuieli cu achiziția de mijloace fixe necesare implementării proiectului, în procent de cel mult 25% din totalul finanțării nerambursabile acordate, ale căror durate de amortizare pot depăşi durata proiectului, cu respectarea condiţiilor/măsurilor asiguratorii prevăzute în contractul de finanţare.
Cheltuieli cu premii
Cheltuieli cu lucrări care nu necesită autorizaţie de construire, în procent de cel mult 10% din totalul finanţării nerambursabile acordate
Cheltuieli indirecte eligibile, din care: (nu vor depăși 5% din totalul finanţării acordate)
cheltuieli cu chiria pentru spațiile în care îți desfășoară activitatea beneficiarul
cheltuieli cu consumabile asociate cu managementul proiectului
cheltuieli pentru comunicații telefonice și internet
cheltuieli cu energia electrică
Sursa aici.
The post AFCN – Apel pentru proiecte culturale – 2025 appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva