Articole
POIDS publică Corrigendum la Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice „Creșterea accesului profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale pentru copii și familii la programe de formare continuă”
21 octombrie 2026
19 octombrie 2026
Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 (AM PR Sud-Muntenia) informează beneficiarii și solicitanții de finanțare că a fost emisă Instrucțiunea nr. 52 din 14.10.2026, privind modificarea și completarea Instrucțiunii AM PR SM nr. 51/15.09.2026 referitoare la modificările permise în cadrul proiectului tehnic de execuție.
Documentul se aplică apelurilor de proiecte dedicate intensificării creșterii sustenabile și a competitivității microîntreprinderilor și întreprinderilor mici, respectiv microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din regiunea Sud-Muntenia.
Principalele modificări și clarificări:
Acceptarea modificărilor tehnice nu poate conduce la schimbarea condițiilor de eligibilitate și de evaluare care au stat la baza selectării și contractării proiectului și nu echivalează cu aprobarea automată a modificării contractului de finanțare sau cu recunoașterea eligibilității cheltuielilor aferente.
Celelalte prevederi ale Instrucțiunii AM PR SM nr. 51/15.09.2026 rămân aplicabile.
Documentul complet poate fi consultat și descărcat de pe site-ul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, accesând: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/download_file/document/980/Instructiunea-AMPRSM-nr.52.zip
Sursa: aici.
The post PR Sud-Muntenia 2021–2027: noi clarificări privind modificările proiectului tehnic de execuție appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva