Articole
PEO publică un corrigendum la Ghidul Solicitantului Condiții Specifice „Sprijin pentru stimularea ocupării prin furnizarea de măsuri active în pachete de servicii integrate – ITI Moții, Țara de Piatră”
23 iulie 2026
30 aprilie 2025
Agenția pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov (PR BI) 2021-2027, lansează în consultare publică Ghidul solicitantului: „Prioritatea 8 – Asistenţă tehnică”, aferent Apelurilor de proiecte PR BI P8/1/2025 și PR BI P8/2/2025, în cadrul Programului Regional București-Ilfov 2021-2027.
Ghid AT AM PR BI – 29.04.2025 (pdf)
Ghid AT AM PR BI – 29.04.2025 (doc)
Solicitantul de finanțare în cadrul Priorității 8 – Asistență Tehnică este ADRBI, în calitatea de Autoritate de Management pentru Programul Regional București-Ilfov 2021-2027, apelul vizând organizarea şi funcționarea acestei structuri.
Observațiile, comentariile, recomandările, precum și întrebările actorilor regional sunt foarte importante pentru noi în vederea îmbunătățirii ghidului, data-limită de transmitere a acestora fiind 22 mai 2025.
Așteptăm propunerile și întrebările dumneavoastră pe adresa de e-mail: helpdesk@adrbi.ro.
Răspunsurile AM PR BI cu privire la observațiile, comentariile, recomandările, întrebările formulate vor fi transmise în cel mai scurt timp posibil celor care ni le-au adresat și se vor centraliza și publica pe această pagină.
Sursa aici
The post ADRBI lansează în consultare publică Ghidul solicitantului: „Prioritatea 8 – Asistenţă tehnică” appeared first on Oportunități de finanțare UE.
Categorii
Arhiva